SUCCES

Antrenamente de arte marțiale adaptate pentru copii și tineri cu cerințe educaționale speciale.

Din 2013 lucrăm cu tineri şi copii cu nevoi speciale. De-a lungul timpului am înţeles cât de important este sportul pentru aceştia şi ce impact are asupra deficienţelor motrice, a posturii şi mai ales asupra sănătăţii lor mintale.

Odată cu pandemia, pentru a stopa regresul cauzat de lipsa activităţilor şi pentru a le continua dezvoltarea, am conceput un plan de antrenamente ce se pot desfăşura în siguranţă. Cu ajutorul Start ONG, program lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow, am creat “Succes – Sport pentru copii cu CES”.

Lipsa activităţilor în cazul acestor copii înseamnă regres. Având în vedere situaţia actuală, ne-am gândit că online-ul va oferi o alternativă, chiar dacă lipseşte conexiunea fizică de care avem atâta nevoie. Am avut emoţii la începutul proiectului pentru că îi vedeam pe copii la antrenamente, dar nu ştiam cât de încântaţi sunt sau dacă vor avea vreun rezultat aceste activităţi în faţa monitoarelor. După scurt timp am început să ne cunoaştem pasiunile, am râs, am discutat şi ne-am antrenat împreună. Imediat am început să vedem și impactul: au devenit mai dispuși să facă sport şi să conştientizeze avantajele acestuia. Și poate mai important, şi-au acoperit parţial nevoia de socializare. Fiecare pauză o foloseau pentru a vorbi între ei despre jocuri sau şcoală, reducând astfel riscul apariţiei unor afecţiuni psihologice cum ar fi alienarea socială.”

Marian Anghel

Antrenor

Descriere

Perioada de desfășurare: 01.10.2020 - 31.12.2020;

Scopul proiectului: Implicarea copiilor cu cerințe educaționale speciale în activaţi sportive adaptate;

Beneficiari: 105 copii și tineri cu cerințe educaționale speciale și 19 copii și tineri tipici din România;

Obiective:

  1. Realizarea a 30 de antrenamente online, gratuite pentru beneficiari;
  2. Sensibilizarea a 400.000 de persoane cu privire la dificultăţile de integrare ale copiilor şi tinerilor cu CES şi importanţa sportului pentru aceştia.
Activități

Am furnizat conţinut audio-video, online, prin platforma Zoom ce a constat în antrenamente adaptate ce au inclus: pregătirea organismului pentru efort, exerciţii de stretching, gimnastică recuperatorie, postură, condiţionare fizică, freestyle kickboxing şi terapie prin joc.

Am promovat antrenamentele adaptate în social media, motoarele de căutare şi presă online.

Am desfăşurat campanii de sensibilizare în ceea ce priveşte integrarea copiilor şi tinerilor cu CES şi importanţa sportului pentru aceştia.

Observații

În timpul antrenamentelor a reieşit o nevoie de socializare a tinerilor, aceasta fiind probabil cauzată de lipsa de interacţiune din timpul pandemiei. Beneficiarii profitau de fiecare moment liber să comunice, să-şi împărtăşească hobby-urile şi să-i cunoască pe ceilalţi participanţi.

Au fost prezentate şi executate tehnici de coordonare. În primele antrenamente am observat dificultăţile de coordonare cu care se confruntă mare parte dintre beneficiari. Am adăugat în programa de pregătire tehnici speciale pentru coordonare mână-mână, mână-picior, picior-picior.

Am observat o corelaţie între severitatea diagnosticului şi gradul de asimilare şi înţelegere ale tehnicilor şi informaţiilor, progresul fiind diferit de la un beneficiar la altul. Totodată, atenţia de care o persoană cu CES are nevoie, este direct proporţională cu severitatea diagnosticului. Pentru aceste cazuri, am modificat complexitatea exerciţiilor sau am făcut recomandări speciale.

Am observat, în unele cazuri, implicarea părinţilor în activitatea sportivă a copiilor, oferindu-le sprijin sau detaliind explicaţiile. O mică parte dintre aceștia a participat activ la antrenamente. Implicarea parinților are un rol important în dezvoltarea relaţiei părinte-copil.

Rezultate
0

antrenamente de arte marţiale adaptate desfăşurate pe platforma Zoom;

+ 0 K

reach prin campaniile de sensibilizare a audienţei în ceea ce priveşte dificultăţile de integrare a persoanelor cu nevoi speciale şi importanţa sportului pentru aceştia, desfăşurate prin Facebook;

+ 0 K

media circulation prin comunicatele de presă;

  • Tonusul muscular, mobilitatea şi abilităţile motrice ale beneficiarilor au fost îmbunătăţite considerabil;
  • Copiii şi-au îmbunătăţit postura şi echilibrul vestibular prin: exerciţii de stretching, exerciţii executate cu un sigur picior de sprijin, etc.
  • Prin exerciţiile de tip cardio au fost îmbunătăţite capacitatea pulmonară şi cardiacă;
  • Copiii au învăţat lucruri de bază cum ar fi: tehnici de autoapărare, de contraatac, eschive şi metode de evitare a conflictelor;
  • Beneficiarii au învăţat să respecte regulile, să stea corect în poziţiile drepţi, pregătit şi gardă, sa execute tehnica corectă de strângere a pumnului, tehnicile de atac cu pumnul (directă, croşeu, upercut) şi blocajele împotriva acestora, tehnici de picior simple (lovitură frontală de genunchi, lovitură frontală de picior, lovitură circulară de picior). Au fost prezentate şi s-a încercat executarea unor tehnici mai complexe, precum lovitura de pumn prin săritură (Superman Punch), lovitura frontală de picior prin săritură sau lovitura cu agăţare prin răsucire;
  • Activităţile fizice au dus la întărirea sistemului imunitar şi la prevenţia afecţiunilor medicale.
  • Un accent deosebit a fost pus pe denumirea tehnicilor de arte marţiale, lucrând astfel activ la dezvoltarea memoriei;
  • Prin activităţile desfăşurate în cadrul proiectului beneficiarii şi-au acoperit parţial nevoia de socializare reducând astfel riscul apariţiei unor afecţiuni psihologice;
  • Beneficiarii au devenit mai susceptibili la a se implica în activităţi sportive şi a conştientiza avantajele acestora;
  • Desegregarea desfăşurată în cadrul antrenamentelor (copii tipici şi tineri cu dizabilităţi) a redus stigmatizarea şi discriminarea în funcţie de dizabilitate;
  • Persoanele vizate de campaniile de sensibilizare au devenit mai tolerate şi mai empatice la problemele persoanelor cu CES.
Skip to toolbar